Paul Brunton despre Ramana Maharshi

Paul BruntonL-am studiat cu atenţie şi treptat am ajuns să văd în el copilul unui Trecut îndepărtat, cînd descoperirea adevărului spiritual nu era considerată mai prejos decît cea a unei mine de aur din zilele noastre. Am realizat cu o intensitate sporită că în acest colţişor liniştit şi obscur din sudul Indiei am fost condus spre unul din ultimii supraoameni spirituali ai Indiei. Figura senină a înţelepciunii sale vii aduce aproape de mine legendarele figuri ale Rishilor de altă dată. Simţim că partea minunată a acestui om este reţinută. Sufletul său abisal, pe care îl recunoaştem instinctiv ca fiind încărcat cu bogăţie spirituală, ne depăşeşte. Uneori el rămîne în mod curios rezervat, iar alteori binecuvîntarea blîndă a harului său interior mă leagă de el cu legături de oţel. Am învăţat să mă supun enigmei personalităţii sale, şi să-l accept aşa cum l-am aflat.

Şi îmi place mult de el pentru că este atît de simplu şi modest, deşi o atmosferă de măreţie autentică pluteşte atît de palpabil în jurul lui; deoarece nu afirmă că are puteri oculte şi o cunoaştere hierofanică pentru a-i impresiona pe compatrioţii iubitori de mistere; şi pentru că este lipsit total de orice pretenţie, şi rezistă cu tărie la orice efort de canonizare în timpul vieţii sale.

Cred că prezenţa oamenilor ca Maharshi asigură continuitatea istorică a mesajului divin din regiuni inaccesibile nouă, tuturor. Mai cred că trebuie să acceptăm faptul că asemenea înţelept vine să ne dezvăluie ceva, nu să se contrazică cu noi.

NOTĂ: Această declaraţie deschisă şi plină de admiraţie nu este poziţia finală a lui Paul Brunton. Cunoscut ca autorul care a făcut cel mai mult în direcţia promovării imaginii lui Maharshi în occident, Brunton a schimbat macazul în ultimile sale scrieri, în special în Învăţătura secretă dincolo de Yoga.

--
Extras din India secretă.

Copyright 2023. Ramana Maharshi